La ce visează bibliotecarii


”La ce visează bibliotecarii?”- Master class de Creative Writing cu bibliotecare ale Bibliotecii Municipale ”B. P. Hașdeu”
Moderator al evenimentului de astăzi, ”Master class de Creative Writing: La ce visează bibliotecarii?” a fost scriitorul, poetul Dumitru Crudu.
La întrebarea dacă, prin punerea în discuție a acestui subiect, ”La ce visează bibliotecarii?”, Dumitru Crudu intenționa să ne afle secretele, gândurile noastre ascunse care dospesc în subconștientul nostru, răspunsul corect a fost: Un poet adevărat le codează.
Dumitru Crudu a început prin a-și prezenta propria experiență în ceea ce privește visele, și anume, prin a ne destăinui un vis de coșmar de care nu poate scăpa de 10 ani. Se făcea că se afla la Tbilisi, începuse războiul, iar el nu putea părăsi acel loc din cauza lipsei banilor. Se pare că acest vis îl urmărește constant pe poet. Adevărat este că nu puțini dintre noi avem astfel de vise, care ne bântuie.
Dumitru Crudu a continuat cu o „mică prelegere”, legată, bineînțeles, de vise, în care a vorbit despre mișcarea literară ”onirismul”, una dintre cele mai puternice din anii `60-`70, care se baza pe exploatarea viselor. Exponenții ei au construit în poezie realități analoage visului. În romantism, visul reprezenta o ieșire din cotidian, iar poezia suprarealistă se inspiră din modelul coșmarului.
În continuare, li s-a propus participantelor la eveniment să scrie o poezie care să reprezinte fie 1) Un coșmar care le bântuie; fie 2) O poezie în cheie onirică începând cu versurile: Totul s-a început deoarece/ Prin încăpere trecea…; fie 3) Un vis lucid, adică un vis cu ochii deschiși.
Participantelor li s-a pus la dispoziție jumătate de oră, timp în care acestea au ticluit adevărate comori ”onirice”, în care și-au expus visele cele mai firești sau umane, dorințele de a fi iubite, intențiile de a călători în Florența și de a se plimba cu gondole, dorința subconștientă de a avea capacitatea zborului, visul de a opri timpul și de a opri această toamnă care le pătrunse în suflet.
După citirea tuturor poeziilor, acestea au fost supuse analizei. Doamna Lidia Kulikovski a observat foarte bine cum fiecare poezie se înrudește cu firea autoarei și că, fiecare, a compus, a visat, a nutrit dorințe în conformitate cu propria personalitate.
Dumitru Crudu, cu ochiul său critic de poet profesionist, a conchis că poeziile expuse în cadrul evenimentului de astăzi au fost postmoderniste, romantice, onirice, postrealiste și moderniste.
Evenimentul s-a caracterizat printr-o atmosferă vie, creatoare. Se simțea cum în acele treizeci de minute, se nășteau ”fărâme” de poeți, care, cu ocazia acestui eveniment, au reușit să-și descopere înclinația spre poezie și, totodată, au avut curajul de a se exterioriza, de a-și expune cele mai sincere, mai intime și mai umane trăiri interioare.
Nota finală a fost una muzicală. Doamnele bibliotecare au intonat un cântec popular în care au proslăvit tinerețea, pentru reîntoarcerea căreia omul e gata să-și dea averile.
Oprește, Doamne, timpul… și lasă-ne să creăm poezie!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s