CNEPB: Raport 2017


Succesele și realizarea obiectivelor

În anul 2017 Centrul Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari (CNEPB) a reușit să realizeze mai multe decât și-a propus. Principalele accente a fost pe diversificarea activității CNEPB  și Inovația. Comparativ cu anul 2016, CNEPB în anul de referință a reușit să desfășoare un șir de instruiri care dovedesc tendința inovațională:    „Inovația în Biblioteci” prin intermediul proiectului „Fii implicat” finanțat de către Novateca și coordonat de către ABRM prin care au fost instruiți bibliotecarii din CRE, suburbiile mun. Chișinău, raioanele arondate și filialele BM „B.P,Hasdeu” în formă cascadă. Așadar au fost instruiți mai mult de 60 bibliotecari, ceea ce demonstrează numărul depășit de cel inițial – stipulat în formularul de aplicare, totodată  rezultă că mai mult de 60 de inovații s-au produs în bibliotecile din RM. Serviciul iCan pentru o carieră de succes a fost una dintre instruirile care a diversificat activitatea bibliotecilor, în special instruirile la CNEPB. Acest fapt se argumentează prin faptul că peste 30 de persoane au beneficiat de ofertă educațională pentru utilizatori la CNEPB, dezvoltându-și abilitățile digitale prin prisma Curriculumului online. Formare Inovatori – un curriculum cu forme de predare trăsnite, beneficiarii au fost bibliotecarii din filialele BM, raioanele arondate și suburbiile mun. Chișinău. Pe parcursul orelor de instruire se observa accentul pe schimbarea interpretării de imagine a bibliotecii, dar și a bibliotecarului = rezultatele instruirii urmează a fi calculate la follow-up planificat în 2018. Fiecare formabil va trebui să prezinte metoda inovativă adoptată în bibliotecă, cu scopul de a stimula creativitatea la bibliotecari.

CNEPB a reușit să construiască o arhivă în mediul online pentru Curriculă, prin intermediul blogului lansat în anul de referință. Blogul (cneihasdeu.wordpress.com) este un instrument de lucru, prin care utilizatorii și bibliotecarii se înregistrează online instruiri. Așadar, doar în primul an de activitate a blogului, de peste 500 de persoane au beneficiat de înregistrarea online. Blogul reprezintă un punct forte pentru atragerea utilizatorilor și bibliotecarilor, remarcând postările frecvente. Așadar, am înregistrat pentru anul 2017 – 8 616 de vizualizări, 2 349 de vizitatori.

Oferta Educațională a fost elaborată și divizată în șase domenii: ToT, Management, Tehnologii Informaționale, Advocacy, Politici de Bibliotecă și Servicii Inovative de Bibliotecă. Cu ajutorul Ofertei am reușit să sistematizăm cursurile oferite de către formatorii BM „B.P.Hasdeu”.

În anul de referință CNEPB a participat la diferite concursuri precum: reprezentarea posterelor la Anul Bibliologic, Cel mai bun infografic – concurs  organizat de către Novateca – a fost desfășurată . CNEPB a fost prezentat  la diferite evenimente precum: Ignite 2017, Anul Bibliologic, Atelierul pentru Specialiștii de biblioteci „Biblioteca Modernă și Servicii Moderne de Bibliotecă”.

  1. Parteneriatele

BM „B.P.Hasdeu” mereu a tins să fie una dintre bibliotecile care să ofere acces liber şi echitabil la informaţie, educaţie, idei, opinii, lecturi; să încurajeaze, susţine interesul şi libertatea de a cunoaşte; să asigure şi dezvolte servicii moderne şi necesare dezvoltării chişinăuienilor. Acest lucru nu este posibil fără resursele umane, abile să facă față tuturor provocărilor și schimbărilor rapide. În anul 2017, BM „B.P.Hasdeu” a reușit să instruiască … bibliotecari prin prisma instruirilor divizate în câteva domenii:

Tehnologiile Informaționale

  • E-Servicii;
  • TI și managementul calculatorului;
  • Crearea blogurilor pe platforma wordpress;
  • „Descoperim localitatea prin QR cod”– descoperim Chișinăul altfel;
  • Videoproiecte pentru concurs. Vlogging,
  • Cum să creezi un Infografic,
  • Publishing (machetare)
  • Blogging vs Vlogging
  • Canva și Story Maps pentru promovare
  • Training Wikipedia: Crearea contului și plasarea informației;
  • Instagram,
  • Utilizarea e-readerilor,
  • Utilizarea tabletelor în bibliotecă.

Management

  • ROI pentru bibliotecari,
  • Cultura Serviciilor Modene.
  • Managementul Public Modern –NLP;
  • Cultura Instituțională,
  • Circulația documentelor,
  • Liste bibliografice.

Servicii Inovative

  • Clubul „Ignite Hasdeu. Vorbitorium”,
  • Kit-ul de idei: Cum să evaluezi comunitatea și ce servicii să oferi, Design thinking, Canva și Story Maps pentru promovare, Filosofia Fish,
  • Master class de Creative Writing La ce viseaza bibliotecarii?,
  • Instrumente antiplagiat,
  • Inovația în biblioteci;
  • Fiecare simptom este un mesaj,
  • Conferința „Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu – 140 de ani”
  • Iarmarocul Comunității: Educația Non-Formală.
  • Colocvii de vară cu Genericul „Chișinăul ne surpride”
  • Servicii noi de bibliotecă.

ToT

  • Formare inovatori;
  • Formare formatori,

      Advocacy

BM  susține și motivează bibliotecarii prin diferite metode de instruire sau chiar și campanii, care devin deja o tradiție adoptată.

  • Campania Biblioteca Hasdeu zâmbește – ediția a II-a;
  • Săptămâna științei care a inclus: Expozitie-conferință, Povestea ARCului. Metode inovative de Comunicare a științei. Abordări practice, ScienceBreakfast: BM obiect de cercetare academică. Proces, implicări, finalitate (teze de licență/master), Masterclass: Instrumente antiplagiat, Masterclass de creație – La ce visează bibliotecarii;

În fiecare lună a anului 2017, bibliotecarii din suburbii au beneficiat de instruiri tematici, conform necesităților aparente. Centrul Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari asigură coordonarea activității metodologice, dar și a formării continue a bibliotecilor din suburbiile municipiului Chișinău. Pentru anul 2017 au fost organizate ședințemetodologice tematice, care au avut loc în ultima zi de joi a lunii, ora 10:00.

Temele instruirilor:

  • Servicii moderne, Campania „Ne vedem la bibliotecă”, ORT, grupuri de lucruri pe Facebook
  • Evaluarea bibliotecarilor, Programul de activitate/de lucru
  • Prezența pe web a serviciilor de bibliotecă, Facebook
  • Memoria locala, Planul de modernizare a bibliotecii
  • Indicatori de performanță, ORT
  • Tehnici de prezentare/Aplicații pentru comunicare (PPT si Prezi)
  • Istorii de succes, SMB
  • Planificarea, Planul de modernizare a bibliotecii
  • Raportarea, ORT

 

Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova s-a implicat mult în procesul de formare atât a tinerilor bibliotecari (Academia de vară a tinerilor bibliotecari), cât și a bibliotecarilor din RM ba chiar și din România – Advocacy, Formare ludotecari. Prin parteneriatul cu ABRM, CNEPB a reușit să obțină Curricula

  • Training Inovația în biblioteci
  • Training Formare Inovatori

 

AISE (Academia de Inovare și Schimbare prin Educația)

 AISE a lansat un proiect nou în colaborare cu CNEPB, finanțat de către Programul Novateca: ”Serviciul de Bibliotecă iCAN pentru o Carieră de Succes”. Proiectul a stabilit un parteneriat durabil între bibliotecile publice din Chișinău, Cahul, Telenești, Căușeni, Ceadîr-Lunga, Orhei, Bălți, Academia de Inovare și Schimbare prin Educație (AISE), Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă și angajatorii din regiunile țintă, prin crearea unui serviciu digital nou care corespunde domeniului prioritar ”bunăstare economică și angajare în câmpul muncii prin educarea tinerilor și adulților” (Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a Națiunilor Unite).

  • Workshop North Carolina – Moldova Service Learning School
  • Atelierul practic Instrumente Web 2.0 noi pentru cadre didactice
  • Lansarea Proiectului ”Serviciul de bibliotecă iCAN pentru o carieră de succes”. Elena Răileanu: pictochart – realizare de infografice.
  • Atelier Învățăm să creăm prezentări digitale încorporând animații, audio, video și text prin intermediul PowToon,
  • Instrumente Web pentru crearea CV digitale;
  • Atelier Planificarea și organizarea campaniilor de strângere de fonduri pentru biblioteci
  • Training Moderarea Cursului online „Competențe digitale pentru o carieră de succes”
  • Workshop Instrumente web pentru crearea rapoartelor narative cu impact.

 

Programul Național Novateca

 În cadrul Programului Novateca, angagații  Bibliotecii Municipale au beneficiat de instruire la: Training Formare de  formatori în Advocacy; Atelier pentru Specialiştii de biblioteci Biblioteca Modernă şi Servicii Moderne de Bibliotecă; Training Dezvoltarea curriculumului pentru Centrele de Excelență; Training Educația media la bibliotecă; Training Formare avansată de formatori; Training Securitatea cibernetică; Conferința de orientare: Granturi pt biblioteci și ONG în Dezvoltarea Comunitară Colaborativă; Follow-up Infograficul bibliotecii; IT Conferința Implementarea Cursurilor CISCO;  Training în social media and blog oprtimization; Atelier Comunicare instituțională și identitatea de brand; Atelier Consolidarea abilitaților liderilor bibliotecari inovatori; Iarmarocul comunității cu susținerea bibliotecilor; Atelier Proiect pilot TAAP- (Transformare, Oameni, Acces și Putere); Follow-up-ul atelierului  Proiect pilot TAAP a reprezentantilor World Learning.

  • Training Formare de formatori în Advocacy
  • Training Educația media la bibliotecă
  • Training Formare avansată de formatori
  • Training Securitatea cibernetică
  • Training TOT în Advocacy
  • Training în social media and blog optimization
  • Educația mediatică: PR și campanii de promovare
  • Atelier Comunicare instituțională și identitatea de brand
  • Programul de coding SuperCoders,

 

Alte parteneriate

CNEPB a reușit să formeze relații de parteneriat cu alte organizații precum:

Europa Liberă: prin prisma căruia a fost elaborat um reportaj transmis la postul de televiziune Moldova 1 https://www.youtube.com/watch?v=4SpJjw_FRHo .

Formator independent: Ion Mocan de la Acadenia Rockit. La trainingul „Utilizarea blogurilor” cu participanții din CRE, acesta a venit cu idei și sfaturi impreionante la capitolul de atragere a utilizatorilor, specificând platformele Instagram, forma postărilor pe rețelele de socializare și blog.

Rezultatele instruirilor desfășurate la CNEPB regăsite în activitatea bibliotecilor

Bibliotecarii au dat dovadă de originalitate, inovație și capacitate sporită post-instruiri.  Câteva rezultate:

  • Filiala „Ițic Mangher” a implementat serviciu nou: Cinemateca în bibliotecă. La sfârșitul anului 2017, biblioteca a câștigat un nou Proiect (Novateca) cu ajutorul căruia a fost implementat încă un nou serviciu ”Copii motivați și activi”. Lunar au  activat  6 Cluburi: ”Un mod sănătos de viaţă”, „Să fim mai creativi”, ”Erudit”, ”Fialki po sredam”, ”Odesiților din Chișinău”,  ”Cantautorilor”.
  • Filiala N. Titulescu au dezvoltat competențele utilizatorilor prin prisma unui parteneriat Centrul pentru copii și tineret „Sparta”. „Paleta culorilor”, „Tehnica biserului” sunt atelierele în cadrul cărora utilizatorii bibliotecii au realizat lucrări originale din biser și hârtie colorată.
  • Filiala Târgovişte: 10 servicii, dintre care: 4 servicii educaționale „Să vorbim și să scriem correct românește!” (6 traininguri), „Micii europeni” (7 ședințe), „Oră de lectură” (24 ore), „Ora Poveștilor” (20 ore), serviciul informațional InfoHelp (58 ore), 3 servicii de cultură și recreere: Curioșii (7 ședințe), Teatru de păpuși „Bibliopicii” (9 Workshopuri), Biblioterapie (3 ateliere), 1 serviciu de incluziune digitală Învățăm să cream povești digitale (2 traininguri), 1 serviciu de transmitere a abilităților practice Meșterița.
  • Balanuța Mariana din Ialoveni a implementat serviciul nou „Gimnastica Minții” pentru copii de la 7-12 ani. Serviciul este compus din trei componente: lectura; șahul și jocurile distractive. Bibliotecarii din Ialoveni au reușit să convingă utilizatori-pictori să facă o expoziție din hârtie, pe suprafața unui perete din bibliotecă. Expoziția de cărți amenajată frumos, cu timpul a devenit și un loc pentru anunțuri.
  • La Biblioteca Publică din sat. Măscăuți r. Criuleni inovația a început cu o problemă. Biblioteca se află in sediul Casei de Cultura la et. II. Zi de zi comunitatea din sat beneficiază de resursele bibliotecii (internet și ziare) neintrând în încăpere. Utilizatorii se adresează la bibliotecă prin geamul din spatele clădirii, iar terenul de acolo nu este îngrijit. Dna. Morărescu Nina, bibliotecara a luat inițiativa și a pledat pentru dobândirea resurselor necesare la amenajarea spațiului, de la APL. Tratativele au fost deduse și materialele cumpărate. Astfel, la vară utilizatorii vor avea un spațiu frumos amenajat afară, lângă bibliotecă.
  • Larii Tamara din Cricova a inovat biblioteca prin parteneriate cu Casa de Cultură, Liceul Teoretic ,,Alexei Mateevici”, Grădiniţa nr. 33, Combinatul de Vin, APL Cricova, APL Hîrtopul-Mare la şezătoare în seara de Sf. Andrei. Șezătoarea a devenit un eveniment de anvergură cu un program foarte bogat: spectacole, scenete și piese din folclor. La acest eveniment biblioteca a organizat o expoziție ,,Din zestrea neamului”, uneltele și broderiile fiind aduse de către utilizatorii bibliotecii. Au colectat fonduri în ajunul sărbătorilor de iarnă, prin urna de donaţii – ,,Caravana de Crăciun”, prin care au fost colectați 400 lei, pentru copii din familii social vulnerabile. Iar de Ziua Națională a Culturii, Biblioteca din Cricova a organizat încă un eveniment de amploare, cu recitaluri de poezii și invitat special  actriţa Ninela Caranfil – artistă emerită a Republicii Moldova.
  • Biblioteca Orășenească ”Vadul lui Vodă”, au implementat un nou serviciu „Cititorul recomandă o carte” – au plasat un panou în sala de împrumut, iar utilizatorii pot recomanda o carte și scrie impresiile lor despre cărțile citite pe acest panou. Inovația în expoziții – bibliotecarii puneau ba bomboane, ba șervețele printre cărți – în dependență de emoțiile pe care le trezea subiectul cărților.  O serie de servicii inovative au fost adoptate precum: Serviciul ”Biblioteca Vine la Tine Acasă” , ”Borcanul cu dulceață de povești”, ”Cărțile uitate”, Ungherașul ”Micii domnișoare. Gori Tamara bibliotecara a hotărât să facă acțiuni de fundraising, apelând la magazinul Linella și la fundaţia Edelweiss pentru achiziții de carte.
  1. Feedbackul de la bibliotecari

Formare inovatori

Cei 13 formabili din raioanele arondate Centrului au conștientizat că dacă vor să inoveze, să-și dezvolte competențele cerute de acest proces, trebuie să se raporteze altfel la propriile capacități și să le folosească la potențialul maxim și să perceapă bibliotecile în modalități complet diferite, să dezvolte o cultură a inovației în bibliotecile lor. Acestea au fost și obiectivele cursului „Formare inovatori”. Formatorii Lidia Kulikovski, Mariana Harjevschi, Oxana Andreev au reușit să re-energizizeze capacitățile creative a bibliotecarilor urmărind trei sarcini corelate: încurajarea (să nu mai creadă că nu sunt creativi și că inovația este a oamenilor cu abilități deosebite), identificarea ( i-au ajutat să-și descopere propriile forțe creative și dezvoltarea (dezvoltarea abilităților pentru activitate creativă).

  16 bibliotecari BM au acumulat destule cunoștințe, și-au dezvoltat competențe pentru a fi inovatorii BM! Au învățat și aplicat metode și strategii de stimulare de gândie creativă, cum să-și inoveze procesul de dezvoltare profesională, s-au autoevaluat, și-au identificat locul pe Scara învățării, au făcut cunoștință cu Matricea inovării procesului de formare inovatori la Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu și conștientizat ce trebuie să facă, să-și asume, ca lideri creative pentru a implementa o cultură a inovației în bibliotecile lor. Avem încă 16 inovatori.

Inovația în biblioteci

Tamara Larii multe idei inovative am aflat ca de exemplu -biblioteca în aer liber, oformarea unui spațiu atractiv cu obiecte creative la diferite teme, parteneriat cu acei care nu avem

Liliana Manoilova Am primit o informatie foarte utila . Am fost instruiti in mai multe domenii ce tin de inovatia in biblioteci, Plecam acasa cu un bagaj bogat de cunostinte pe care le vom aplica, monitoriza si dezvolta in biblioteca noastra pentru a fi moderna! #inovatii #BMHasdeu Centrul national de excelenta profesionala pentru bibliotecari

Ana Ostașevschi Un curs util în care zilele şi’au lăsat amprenta. Inovația în biblioteci vine de la noi, de la bibliotecari. Faptul că am analizat şi am studiat metode şi instrumente de dobândire a creativității, modele de inovații în bibliotecile lumii, dar şi cum să stabileşti parteneriate şi să aduni fonduri e o realizare. La moment la nivel spiritual, intelectual, însă cu timpul se va materializa şi va deveni o inovație. Mulțumim mult formatorului Elena Răileanu. Felicitări!

iCAN

Silvia Boico Sunt fericita ca am avut oportunitatea de a frecventa aceste cursuri. Cel mai mult mi-a placut abordarea, una foarte moderna, pozitiva, foarte captivant 🙂

Ai acces la materialele de studiu oricand, chiar si dupa absolvirea cursurilor! Recomand cu incredere tuturor. Bafta formatorilor si sa aveti cati mai multi absolventi! Faceti o treaba minunata!

Elena Berezovskaia Este un curs deosebit, binevenit în era dezvoltării vertiginoase a tehnologiilor informaționale. Structura cursului oferă posibilități de a cunoaște cum pot fi create CV, prezentări, chestionare până și la organizarea conferințelor on-line.

Moderatorii iscusiți și bine instruiți energizează cursanții și-i motivează să urce sigur treptele succesului.

Aduc sincere mulțumiri organizatorilor, moderatorilor, colegilor și tuturor celor implicați în acest proiect pentru oportunitatea de a cunoaște lucruri utile. Succese!!!

Ignite Vorbitorium

După o perioada de mai multe intâlniri și sesiuni, bibliotecarii, care la inceput erau timizi, încătușați, ei au demonstrat contrariul, s-au comportat ca adevărați vorbitori publici – concentrați, orientați pe public, discurs personalizat, încrezuți, siguri pe sine.  „Mulțumită eu! Mulțumiți ei! Mulțumit publicul! Mulțumire totală … si asta datorită vouă – Aliona Nosatîi, Selena Taragan Badea, Viorica Moraru, Șcelcikova Scelcikova Margarita, Maria Burcovschii, Valentina Botea Tira, Angela Olarescu Ludmila Dogotari, Angela Borsh, Taisia Foiu, Mariana Harjevschi, Elena Osipova, Larisa Arseni, Liliana Juc, Lilia Gamarța, Oxana Andreev, Natalia Ciorba, Elena Răileanu, Daniela Vrabie” Lidia Kulikovski.

Livrarea atelierului Conceptul „Biblioteca Modernă pentru părinți și copii” a fost o experiență de anvergură a Centrului Național de Excelență Chișinău – primul curs transmis online intregral. A durat o oră si 30 minute, perioadă în care ne-au vizualizat 1.111 persoane, și a înregistrat un impact de peste 2800. Acest atelier a fost tot ceea ce trebuie să învețe bibliotecarii după ceia ce știu (știu tot!) ce conteză despre Conceptul Biblioteca Modernă. Îndemnul a fost să reseteze ceasul intern al bibliotecii moderne la ceasul utilizatorului, omului, la ceasul comunității.

Concluzii și recomandări       

În anul de referință, Centrul Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari a dat dovadă de profesionalism prin obținerea Curriculei, inovative, potrivite secolului schimbării. Bibliotecarii instruiți la CNEPB, au avut posibilitatea să învețe lucruri diferite de anii precedenți, acest fapt se datorează formatorilor precum: Mariana Harjevschi și Oxana Andreev – care au moderat o serie de instruiri denumite „Kit-ul tău de idei”, inspirate de peste hotarele țării SUA. Lidia Kulikovski –  un formator de excepție care mereu absoarbe tot ce e nou și benefic pentru bibliotecari, motivează prin atitudinea dnei. și instruirile precum „Cultura serviciilor inovative”,  „Biblioteca Modernă pentru părinți și copii” care a fost transmis live pe rețelele de socializare ș.a. CNEPB, în 2017 a dovedit că este un incubator al inovațiilor și succeselor bibliotecarilor.

Anexa 1

Bibliotecarii au participat la Acţiuni de instruire organizate la nivel naţional:

1) Biblioteca Națională a Republicii Moldova:

– Training Analiza și vizualizarea datelor din domeniul biblioteconomic;

– Simpozion Științific Anul bibliologic 2016, comunicare Aspecte inovative ale instruirii. Contribuția CNEPB la consolidarea rețelei bibliotecilor publice, E. Răileanu; discurs Anul consolidării Sistemului național de Biblioteci: privire de pe platforma ABRM, M. Harjevschi;

– Atelier Impact si Advocacy;

– Simpozion Științific Internațional Valori Bibliofile, ediția XXVI;

– Training  Modernizarea activității metodologice;

– Conferința internațională Dezvoltarea cooperării bibliotecilor europene în spațiul virtual;

– Forum Manageri din sistemul național de biblioteci

2) Biblioteca Națională pentru Copii „I. Creangă”:

– Atelier de Follow-up Servicii Moderne de Bibliotecă;

Salonul internațional de carte. Sesiune de comunicări Bibliotecile în serviciul copiilor: oportunități pentru dezvoltare, instruire, comunicare, comunicări Tableta – book-uria copiilor moderni, L. Odobescu; Serviciul modern de bibliotecă „Micii cercetători ecologiști”, L. Don-Ciobanu;

3) Departamentul Informațional Biblioteconomic al ULIM:

– Seminar metodologic Interconexiunea paradigmelor didactice şi metodologice în predarea limbilor străine;

– Workshop cu participare internaţională Competiţia dintre tradiţie şi inovaţie, comunicare Bibliotecile şi eGuvernarea – o prioritate în RM, N. Ghimpu

4) Universitatea de Stat din Moldova:

– Conferința științifico-practică internațională Redimensionarea valorilor democratice în condițiile societății informaționale, comunicare Dreptul de a şti şi rolul bibliotecii în asigurarea accesului la informaţie, S. Antufiev;

– Curs Bazele Biblioteconomiei și Științelor Informării;

5) Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova:

–  Proiectul Al treilea spațiu al comunității, Atelier Managementul voluntarilor;

Academia de vară a tinerilor bibliotecari;

– Training Scrierea și managementul proiectelor;

Training Inovația în biblioteci;

Conferința satelit a Bibliotecilor naționale și publice Impactul transformator al bibliotecii în comunitate, comunicări: Biblioteca modernă pentru părinți și copii, L. Juc, Bibliocroitorașii, A. Nosatâi;

7) E-Government Center Moldova, USAID, IREX:

–  Forumul Regional pentru Inovații în Guvernare;

– Networking Reuniunea  Naţională a e-Ambasadorilor;

–  WeBinar cu Tekwill:

8) Ambasada SUA în Moldova, USAID,  Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă:

– Congresul absolvenţilor al Ambasadei SUA în Moldova  Eu Aleg Moldova AICI şi ACUM;

9) Asociația „Tinerii pentru Dreptul la Viață”:

– Proiectul Dialog pentru un sector de voluntariat mai eficient, subgrupul  Dezvoltarea spiritului civic activ și a voluntariatului;

– Atelier Voluntariatul neformal sub 16 ani;

10) Consiliul Național al Tineretului din Moldova:

 – Atelier Cooperarea dintre ONG de tineret și bibliotecari în vederea promovării dialogului intercultural;

 11) Centrul Internațional de Training și Dezvoltare Profesională (CITDP):

– Seminare Ценности человеческой жизни в еврейской традиции,  Праздник Пурим, Праздник Песах, Праздник Шавуот;

Seminar internațional Toleranța – lecțiile Holocaustului;

Seminar internațional Centropa Societatea civilă, rețele de comunicare și istoria evreilor Moldovei în sec. XX;

12) КЕДЕМ, Comunitatea evreiească:

– Ciclu de Seminare Лимуд Молдова 2017;

13) IIMDD AIP CSI, Filiala Chişinău:

– Masa rotundă Rolul bibliotecilor în procesul educaţiei civice;

14) Biroul relațiilor interetnice:

– Публичная лекция Холокост по книге Т.Гросса „Золотая жатва”;

15) Centrul ProComunitate:

– Cafenea publică Biblioteca modernă vizavi de solicitările tinerilor;

16) Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive (CIDSR):

– Masa rotundă Lansarea Raportului „Analiza situațională a problemelor cu care se confruntă femeile și fetele cu dizabilități ale aparatului locomotor din Moldova în exercitarea drepturilor sexuale și reproductive”;

17) Tekwill:

– Tekwill YouthSpark Live Moldova;

Cunoaşterea experienţei internaţionale permite Bibliotecii Municipale să fie la curent cu toate tendinţele din domeniu. În acest an bibliotecarii au participat la următoarele acțiuni de instruire:

1) Brașov, Târgu-Mureș, Cluj, România – Vizită de studiu, L. Kulikovski, A. Olărescu, L. Ciobanu ;

2)  Brăila, România – Simpozionul Național Mijloace moderne de atragere a publicului în biblioteci, comunicări: Programe și servicii de bibliotecă pentru persoanele cu CES, A. Timuș; Micii Cercetători ecologiști – promotorii gândirii ecologice, A. Ostașevschi;

3) Brăila, România – Conferința Împreună spargem zidul indiferenței, D.Vicol;

4) SUA – Program avansat pentru liderii din biblioteci, M. Harjevschi, O. Andreev;

5) Bulgaria –  Atelier Studierea limbii, literaturii, folclorului şi istoriei bulgare, A. Olărescu;

6) Wroclaw, Polonia – WLIC 2017: Biblioteci. Solidaritate. Societate. IFLA, O. Andreev;

7)  România – CicloBiblio Turul bibliotecilor și al bisericilor fortificate, M. Harjevschi;

8) Focșani, România – Târgul de carte , a XII-a ediție, M. Harjevschi, L. Gamarța;

9) Cluj,  România – Conferința ANBPR BIBLIONEXT Inovație. Creativitate. Leadership, D. Vrabie, G. Bulduma;

10) Iași, România – Training de Advocacy, Casa Corpului Didactic¸ ABR, M. Harjevschi, formator;

11) Iași, România – Atelier Strategii digitale pentru colecțiile de patrimoniu, E. Butnaru;

12) Milano, Italia –  LAVORARE IN RETE 20 ANNI DOPO La biblioteca come hub culturale, M. Harjevschi.

 

Nivel de învățare Biblioteca Municipală Alte biblioteci și centre Total
Ore de instruire non-formală 5898 2518 8416.5
Ore de instruire formală 1350 1350
Bibliotecari instruiți 186 77 186

 

Bibliotecarii au susținut 32 de comunicări dintre care 12 la nivel național și 20 în cadrul bibliotecii.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s