„Chișinău- evocări interbelice”, lansare de carte


Miercuri, 31 octombrie 2018, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” a găzduit evenimentul de lansare al unei deosebite și frumoase antologii, „Chișinău- evocări interbelice”, îngrijită de Diana Vrabie, critic și istoric literar, doctor în filologie, conferențiar universitar, Catedra de literatură română și universală, Facultatea de Litere (USARB).

Ne-am bucurat de prezența la eveniment a mai multor personalități ale literaturii noastre basarabene, care și-au exprimat aprecierea față de efortul autoarei de a ne prezenta acest suprapersonaj, dulcele târg, Chișinăul, așa cum era văzut în perioada interbelică de ochii unor martori credibili. Aceasta carte este una de istorie, dar și de artă și spiritualitate, motivul demersului autoarei fiind acela de a completa „goluri ale memoriei”, de a prezenta patrimoniul peisagistic și uman de excepție al Chișinăului din perioada interbelică, evoluția și devenirea istorică a acestuia, risipindu-se astfel vălul necunoașterii privind perioada în care Chișinăul a fost reîntregit cu Țara-mamă.

Printr-o selecție de peste 60 de texte, autoarea reușește să refacă atmosfera Chișinăului interbelic, prezentând acele evocări edificatoare din care să rezulte „fizionomia” orașului. Sunt pagini de „efuziuni tulburătoare și de amintiri vibrante, de mărturii despre ce a însemnat Chișinăul interbelic și argumentări științifice și literare ale prezenței lui decisive în viața unor nume ale culturii noastre”.

Moderator al evenimentului a fost Alexandru Corduneanu, publicist, care a salutat efortul și dorința autoarei de a ne pune în față o „biografie” a orașului, de a ne face o invitație la a ne cunoaște orașul așa cum poate nu îl știm, căci, până la urmă, o astfel de carte este o carte despre identitatea noastră, despre noi înșine. Există o adversitate culturală între Chișinăul cel ce este și cel pe care ni-l dorim. Cartea „Chișinău- evocări interbelice” vine să convingă cititorul că preocupare față de Basarabia a românilor din Regat a fost mereu vie, perioada interbelică fiind „o gură de aer românesc”, o treaptă din existența Chișinăului când acesta a revenit la matricea sa culturală. Iar paradigma culturală a Chișinăului secolului XXI este una românească, a ținut să adauge Alexandru Corduneanu.

Pe parcursul serii, au evoluat la microfon Sergiu Musteață, prof. univ. UPS „Ion Creangă”, Theodor Codreanu, recunoscut eminescolog și cercetător din Huși, scriitorii Leo Butnaru, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, Vitalie Răileanu.

Invitații la microfon au pus în discuție tema identității Chișinăului, dacă această identitate există sau este ascunsă. S-a pus întrebarea „în jurul cui s-ar roti Chișinăul”, „care este Coloana Infinitului”, constatându-se că „orașul își așteaptă scriitorii”, „fără scriitori orașul nu există”, „scriitorii sunt cei care îl scot din anonimat și îl arată lumii”. Această carte este „un volum valoros”, care „vine să contribuie la formarea unei generații aparte”. Lecturarea acestei cărți poate chiar „ne-ar deștepta”, este o carte necesară și care își va găsi cititorii. Volumul este important prin faptul că ne prezintă Chișinăul interbelic prin ochii celor care l-au iubit, aici găsindu-se mărturii ale lui Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Gheorghe V. Madan, Gala Galaction, George Meniuc ș. a. Cartea „Chișinău- evocări interbelice” prezintă o privire din exterior, înspre trecut și din interior, reușind să trezească interesul și să facă lumină asupra istoriei și diversității culturale ale orașului nostru, al doilea ca mărime oraș românesc după București.

În cadrul serii, i s-au adus mulțumiri Dianei Vrabie pentru că și-a asumat acest rol de a ne pune pe masă o carte necesară, pentru că, prin acest demers, reușește să sporească interesul asupra Chișinăului, de ieri și de azi, a românilor de ambele maluri ale Prutului, urându-i-se succes autoarei în viitoarele sale proiecte editoriale, care de asemenea să contribuie la a ne descoperi și a ne re-descoperi, la a ne ajuta să răspundem la întrebarea „Cine suntem” și „Quo vadis?”

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s