Regulament

REGULAMENTUL DE FUNCȚIONARE A CENTRULUI NAȚIONAL DE EXCELENȚĂ PROFESIONALĂ PENTRU BIBLIOTECARI ȘI CENTRELOR REGIONALE DE EXCELENȚĂ

CAPITOLUL I. Generalități
1.       Centrul Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari (CNEPB) este constituit în baza Memorandumului între Primăria Municipiului Chișinău, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Reprezentanța din Republica Moldova a Fundaţiei IREX/Programul Novateca și Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova.
2.       CNEPB este structură instituțională finanțată de către Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, acreditat de Ministerul Educației, cu potențial sporit în domeniul inovației.
3.       CNEPB inițiază, dezvoltă și împărtășește oportunități sporite de formare profesională pentru sistemul național de biblioteci și comunitate, livrând cunoștințe și competențe performante, prin conjugarea tradițiilor și inovațiilor biblioteconomice.
CAPITOLUL II. Statutul CNEPB
4.       CNEPB – instituție lider de excelență pentru rețeaua națională de biblioteci, cu un management de calitate instituționalizat, axat pe diseminarea tendințelor în biblioteconomie prin oferte educaționale bazate pe inovații necesare comunității și dezvoltării profesionale a bibliotecarilor.
5.       Statutul de CNEPB a fost acordat în baza capacității sporite în domeniul prestării serviciilor de formare pe segmentul inovațiilor, gradului de amplificare instituțională, potențialului de  dezvoltare în domeniul biblioteconomiei, capacității de a dezvolta parteneriate cu diverse instituții inovatoare, dar și în corelație cu necesitățile și oportunitățile strategice pentru dezvoltarea domeniului biblioteconomic.
CAPITOLUL III. Instituțiile arondate CNEPB
6.       Instituțiile cheie arondate CNEPB:
a. Centrele Regionale de Formare din raioanele Telenești, Orhei, Bălți, Căușeni, Cahul, Ceadâr-Lunga
b. Bibliotecile subordonate CNEPB din punct de vedere regional din zona centru sunt din raioanele Hâncești, Strășeni, Criuleni, Dubăsari, Ialoveni, Nisporeni
c. Bibliotecile publice din suburbiile or. Chișinău: Codru; Cricova; Durlești; Sângera; Vadul lui Vodă; Vatra; Băcioi; Bubuieci; Budești; Ciorescu; Colonița; Condrița; Cruzești; Dumbrava; Ghidighici; Grătiești; Stăuceni; Tohatin; Trușeni.
7.       Toate instituțiile arondate CNEPB beneficiază de suport în vederea dezvoltării capacităților de prestare a serviciilor de formare profesională conform cerințelor în domeniu.
8.       Instituțiile arondate au autonomie proprie și conducere distinctă față de CNEPB în prestarea serviciilor de formare pentru bibliotecari.
9.       Arondarea se realizează în baza specializării bibliotecilor publice capacității Centrelor de excelență regionale de a oferi servicii relevante comunităților în baza Memorandumului semnat la 25 iulie, 2016.
10.   Arondarea poate fi multiplă, în funcție de amplasarea geografică a centrelor a instituțiilor arondate.
CAPITOLUL IV – Scopul, rolul și funcțiile CNEPB
11.   CNEPB are drept scop dezvoltarea, eficientizarea, sporirea calității și relevanței formării continue orientate pe cerințele bibliotecarilor și comunităților de la nivel regional, național și sectorial, pentru asigurarea sinergiei dintre bibliotecile publice.
12.   CNEPB are un rol multiplu de prestare a serviciilor de formare având următoarele funcții:
a. de formare realizată prin implementarea următoarelor activități:
i.  oferirea de servicii de formare în domeniul inovațional prin intermediul lecțiilor teoretice, seminarelor, activităților de formare de tip master-class, precum și prin forme de educare practică, efectuat în laboratoare, ateliere, întreprinderi, prin cercuri de creație tehnică, sportivă, artistică, sau alte activități care se desfășoară în funcție de obiectivele educaționale prioritare, concretizate în curriculele acreditate de Ministerul Educației;
ii. oferirea de servicii de formare pentru membrii comunității specifice bazate pe inovații;
iii. elaborarea şi implementarea unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară şi din străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii calității și relevanței serviciilor de formare oferite de instituțiile bibliotecare.
b. de asigurare didactică, curriculară şi metodologică pentru bibliotecari pe segmentul de specializare propriu în domeniul inovațiilor, dar și specializării Centrelor regionale de excelență:
i. facilitarea participării active a bibliotecarilor-formatori la identificarea, modificarea și evaluarea conținutului teoretic și practic a cursurilor de formare profesională din Centrele regionale de formare;
ii. participarea în procesul de elaborare a curriculumurilor, manualelor, suporturilor de curs etc. în domeniul inovației;
iii. aplicarea și testarea, în cadrul proceselor de formare, a cercetărilor și inovațiilor aplicative în domeniul biblioteconomic;
c. Funcția de conducere a instituțiilor arondate la CNEPB:
i. asigurarea managerială și ghidarea strategică a instituțiilor arondate, cu păstrarea autonomiei operaționale a instituției arondate în oferirea serviciilor de formare;
ii. ghidarea metodologică a instituțiilor arondate în vederea asigurării calității în prestarea serviciilor de formare profesională; elaborarea de proiecte, testarea modelelor noi și implementarea de proiecte-pilot care ar stimula integrarea conținuturilor și serviciilor inovatoare de bibliotecă;
d. Funcția de formare a bibliotecarilor-formatori (ToT) și managerilor din bibliotecilor publice pe segmentul de specializare propriu CNEPB:
i. prestarea cursurilor de formare continuă pentru bibliotecarii din cadrul instituțiilor arondate pe domeniul de specializare al Centrului de excelență;
ii. prestarea cursurilor de formare profesională continuă a cadrelor bibliotecare/manageriale în administrarea Centrelor regionale de inovare și serviciilor de formare, organizarea modelelor de servicii și alte subiecte manageriale;
iii. facilitarea stagiilor de practică a formatorilor instituțiilor bibliotecare în cadrul CNEPB;
iv. facilitarea transferului de bune practici și capacități de formatori (ToT) și manageriale.
e. Funcția de validare a competentelor profesionale achiziționate în mediu formal, nonformal și informal:
i. Implicarea managementului CNEPB în procesul de atestare a personalului de specialitate din biblioteci;
ii. asigurarea asistenței în vederea acreditării centrelor arondate;
iii. dezvoltarea parteneriatelor eficiente cu mediul biblioteconomic pentru a asigura participarea bibliotecarilor la procesul de calificare profesională.
f. Funcția de liant social se realizează în baza cooperării sistemului de formare profesională cu alte mediu:
i. identificarea potențialilor parteneri și a oportunităților de cooperare cu reprezentanții diverselor sectoare în vederea dezvoltării, modernizării, reconfigurării ofertei de servicii de formare, conținutului și formei de pregătire profesională pentru bibliotecari;
ii. identificarea, împreună cu diverse instituții a necesităților privind competențele, calificările și serviciile de formare solicitate de mediul biblioteconomic, susținute de oferte noi de formare în baza cererii;
g. Funcția de promovare a produselor educaționale:
i. elaborarea de materiale informative și de promovare a cursurilor;
ii. participarea la evenimente publice pentru promovarea cursurilor de formare;
CAPITOLUL VI – Structura organizatorică a CNEPB
13.   CNEPB are structură proprie în cadrul Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu, care se conformează reglementărilor stabilite și elaborate de Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, Ministerul Educației și de prezentul Regulament;
a. Structura de conducere și administrare a CNEPB se compune, dar nu se limitează la:
b. Șeful CNEPB – persoană responsabilă de organizarea și desfășurarea tuturor activităților centrului;
c. șef secție pentru activități de formare – persoană responsabilă de realizarea în special a funcției de formare profesională continuă, și funcția de asigurare didactică, curriculară şi metodologică;
d. șef secție, responsabil pentru activitatea și administrarea operațională a instituțiilor subordonate Centrului de excelență; și
e. șef oficiu pentru mentenanță – persoană responsabilă de asigurare a echipamentului și instrumentelor necesare instituției. La fel în cadrul CNEPB pot fi instituite funcții responsabile de promovare etc.
14.   Managementul CNEPB este susținut în activitatea sa de către Consiliul de Administrare al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu – organul superior de conducere, abilitat cu responsabilitate de ghidare strategică pentru luarea deciziilor și realizarea funcțiilor CNEPB.
15.   Rolul consultativ și de ghidare strategică al Consiliului de Administrare constă în asigurarea corelării constante a ofertei educaționale a CNEPB cu necesitățile bibliotecarilor și membrilor comunității la nivel local, regional și sectorial.
16.   CNEP poate să recruteze și angajeze în cadrul activităților sale educaționale formatori externi, dar și să detașeze personalul său de formare în instituțiile arondate, sau în alte instituții.
CAPITOLUL VII – Curriculele și cursanții (formabilii) CNEPB
17.   Dosarul pentru organizarea programului de formare de scurtă durată şi dezvoltare profesională continuă cuprinde este elaborat de formatori și va include:
a) descrierea curriculei (fișa curriculei);
b) liste bibliografice;
c) teste.
18.   Dosarul personal al cursantului/formabilului cuprinde:
a) formular de înscriere tipărit sau online (se primește la înscriere);
b) CV-ul
19.   Dosarele curriculelor, dar și a cursanților sunt gestionat de CNEPB.
CAPITOLUL VIII – Finanțarea activității CNEPB
20.   Finanțarea CNEPB se efectuează din mijloacele bugetului Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu repartizate pe an financiar se vor utiliza conform unui plan de implementare.
21.   Conlucrarea privind elaborarea planului de dezvoltare a instituțiilor arondate.
22.   CNEPB și instituțiile arondate pot beneficia de surse financiare suplimentare provenite din prestarea serviciilor educaționale, venituri provenite din comercializarea materialelor didactice elaborate, articolelor confecționate în procesul de instruire, activități generatoare de profit, veniturile create, precum și din arendarea localurilor, echipamentelor, donațiile și veniturile provenite din colaborarea/cooperarea internațională, precum și donațiile de la persoanele fizice şi juridice, mijloacele alocate de agenții economici, precum și din surse extrabugetare și particulare.
CAPITOLUL IX – Dispoziții finale
23.   Activitatea CNEPB și centrelor arondate este organizată şi se desfășoară în baza prevederilor legislației, în concordanță cu prerogativele cu care acesta au fost investite, Statutul şi Regulamentul de activitate internă ale instituțiilor.
24.   CNEPB și centrele arondate se bucură de autonomie în activitatea lor.
25.   Prezentul regulament se va aplica începând cu 25 iulie, 2016.
Reclame